Dezvoltarea psihologică în adolescenţă
Adolescenţa este perioada vieţii de la pubertate la maturitate (aproximativ de la 12 la 20 de ani) caracterizată prin schimbări psihologice pronunţate, dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, eforturi de formare a identităţii şi trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă. Adolescenţa este văzută uneori ca o stare de tranziţie, în timpul căreia tinerii încep să se desprindă de părinţii lor, dar nu au încă un rol bine definit în societate. În general, este considerată o periodă intensă emoţional şi adesea tensionată. J.J. Rousseau caracteriza adolescenţa ca fiind vârsta celei de-a doua naşteri, fiind vorba evident despre „naşterea” maturităţii omului.
În timpul adolescenţei individul traversează numeroase transformări spectaculoase sub toate aspectele.
Există câteva dominante ce conferă specificitate acestei etape:
· aspiraţia individului faţă de independenţă
· interiorizarea activităţii mentale (risipită până atunci într-o multitudine de acte)
· individualitatea, ce se structurează odată cu desăvârşirea particularităţilor de sex şi a impactului provocat de influenţele mediului.
· Această etapă se împarte în:
· pubertatea (10-15 ani), corespunzătoare cu gimnaziul
· adolescenţa propriu-zisă (14/ 15-18/20 ani), ce cuprinde liceul
· adolescenţa prelungită (18/20-24/25 ani), care este caracterizată printr-o diversitate de situaţii (studii superioare, stagiu militar, diferite şcoli postliceale, loc de muncă).
A.Dezvoltarea pe plan senzorial
În timpul pubertăţii asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale, ceea ce evocă creşterea sensibilităţii individului. În plus, se produce o erotizare a tuturor simţurilor.
Individul are o capacitate mai mare de a percepe culorile (mai ales galben şi albastru). Se dezvoltă spiritul de observaţie, odată cu diversificarea consumurilor culturale. După Piaget, iluziile perceptive sunt încă prezente ( de exemplu, la 12 ani iluzia de greutate).
Se constată o capacitate mai bună de verbalizare a trăirilor individului.
În adolescenţă, erotizarea senzorială continuă şi apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni. Se stabilizează câmpul vizual şi cromatic, individul dobândeşte o capacitate suplimentară în a denumi culorile. La fete apare şi o acuitate odorifică deosebită, mai ales faţă de parfumuri.
Interesul pentru activitatea şcolară este fluctuant, însă nu de puţine ori apar perioade când şcoala i se apre anostă, devitalizantă adolescentului şi, în compensaţie, se activează deschiderea sa culturală.
B.Dezvoltarea pe plan intelectual
a)Gândirea
În pubertate coexistă două stadii de evoluţie a intelectului:
· stadiul operaţilor concrete (7-12 ani)
· stadiul operaţilor formale, care debutează la 11/12 ani şi continua dincolo de acest palier ontogenetic.
Prin operaţiile concrete ( a acelor operaţii ce invocă obiecte reale) se realizează o grupare de gradul I.
În această perioadă există capacitatea de conservare a cantităţii ( de exemplu dacă este pus de măsoare cantitatea de lichid din două vase diferite individul îşi va da seama dacă este sau nu vorba de aceaşi cantitate de lichid indiferent de forma vasului), în schimb, conservarea greutăţii şi a volumului se instalează mai târziu (de la 10 ani – greutatea şi de la 11 sau 12 ani – volumul), ceea ce înseamnă că până la acest nivel individul considerpă că un kg de fier este mai greu decât un kg de pene. Se produce, altfel spus, un decalaj orizontal, adică apare în aceaşi etapă şi se referă la operaţii din aceaşi categorie.
În subetapa operaţiilor formale (acele operaţii care apelează la propoziţii), gândirea intră pe un palier superior de dezvoltare. La acest nivel se realizează o grupare de gradul II şi apare o reconstrucţie a tuturor structurilor (un decalaj vertical).
Operativitatea gândirii în adolescenţă este de doua feluri:
· nespecifică – în acest caz regula gândirii se aplică în orice situaţie
· specifică – în acest caz regula gândirii este valabilă doar la unele probleme.
În pubertate este prezintă, îndeosebi, operativitatea nespecifică (abstractizare, sinteză, generalizare, analiză, comparaţie), dar şi operativitatea specifică (capacitatea de a utiliza algoritmi de exemplu). Tot în pubertate se formează judecăţi şi raţionamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Conform lui Piaget apare şi un nou tip de reversibilitate, prin simetrie şi recirpocitate. Se structurează şi un stil de gândire, adică un mod personal prin care individul acţionează intelectiv asupra unui aspect sau altul din intuitiv – abstract, primar – secundar (dacă reacţionează imediat sau chibzuit, amânat). Tot în această perioadă apare o curiozitate intelectuală deosebită, iar pe fondul aspectului contestatar se structurează şi caracterul critic al gândirii.
În adolescenţă, specific este stadiul operaţiilor formale care, în opinia lui Piaget, semnifică punctul terminus în evoluţia gândirii şi inteligenţei. Apare un nou tip de gândire: logic, dialectic, cauzal. Altfel spus, gândirea individului evadează din perimetrul lui „aici şi acum”, dominând cu dezinvoltură problemele complexe, ipotetice şi, în general, lumea abstracţiunilor.
Se dobândesc câteva abilităţi noi:
· distincţia dintre real şi posibil
· utilizarea de simboluri secundare (adică acelea care pot desemna alte simboluri)
· coordonarea unor variabile multiple
Se constată o nevoie de sistematizare a cunoştinţelor, care poate cauza un anume schematism al gândirii. Apare şi spiritul experimental, curiozitatea continuă să evolueze, apare şi nevoia de a filosofa ceea ce va contribui la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a individului.
b) Memoria
În pubertate este specifică memoria voluntară, logică şi de scurtă durată, deşi funcţionează şi cea de lungă durată.
În adolescenţă caracteristică este memoria de lungă durată, iar în adolescenţa prelungită atât cea de lungă cat şi cea de scurtă durată. Această etapă se caracterizează şi prin memoria logică.
c) Limbajul
În pubertate şi adolescenţă limbajul devine un sistem hipercomplex de autoreglare şi autoperfecţionare a întregii vieţi psihice. În această etapă limbajul se caracterizează prin următoarele particularităţi:
· creşte debitul verbal oral (120 de cuvinte pe minut) şi cel scris (7-9 cuvinte pe minut)
· vocabularul se îmbogăţeşte prin termeni din ştiinţă, tehnică, literatură.
· dispar expresiile fonematice parazite
· exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă.
· vorbirea are un caracter situaţional (se modelează în funcţie de caracterul concret)
· este specifică vorbirea în jargou, populată cu expresii pitoreşti, teribilisme, vulgarisme.
În adolescenţă, apar noi trăsături pe plan lingvistic:
· debitul verbal continuă să crească, atât cel oral (200 cuvinte pe minut), cât şi cel scris (14-20 cuvinte pe minut)
· apare limbajul literar, dar în acelaşi timp se cristalizează şi un anumit stil personal de exprimare
· vocabularul continuă să se nuanţeze, fiind prezente şi numeroase expresii tehnice
· se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne
· se stabilizează caracteristicile scrisului şi ale semnăturii
· apare plăcerea discuţilor în cotradictoriu
· jargoul se estompează, dar e încă prezent
· apare o deschidere spre limbile străine
C. Dezvoltarea pe plan reglatoriu
a) Motivaţia
Motivaţia reprezintă totalitatea stimulilor interni care determină comportamentul uman, stimuli care sunt fie înăscuţi, fie dobândiţi, fie conştientizaţi, fie neconştientizaţi, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte.
Motivaţia este un concept „umbrelă” care acoperă mai multe noţiuni printre care şi trebuinţele care desemnează anumite stări şi nevoi interne ce semnifică o lipsă sau un deficit.
Conform piramidei trebuinţelor întocmită de Abraham Maslow în 1954, există opt niveluri de trebuinţe:
1. trebuinţe biologice
2. trebuinţe de securitate
3. trebuinţe sociale
4. trebuinţe relative la eu
5. trebuinţe de autorealizare
6. trebuinţe cognitive
7. trebuinţe estetice
8. trebuinţe de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune
În pubertate specifice sunt trebuinţele de securitate, de dragoste şi de afiliere la grup.
În adolescenţă sunt prezente toate cele opt trebuinţe, mai ales nevoile de apreciere, de stimă, de statut şi de aprobare socială.
În adolescenţa prelungită se manifestă nevoia de autorealizare.
S-a constatat că succesul şi recompensa sunt mai stimulative în adolescenţă decât insuccesul şi pedeapsa. Aceasta din urmă este mai fertilă totuşi decât indiferenţa. Nu trebuie pedepsit un eşec pentru că accentuează sentimentul de insecuritate. Pedeapsa trebuie să fie direct proporţională cu greşeala. În pubertate, dacă greşeala e supradimensionată apare revolta, iar dacă e subdimensionată apare culpabilitatea.
b) Afectivitatea
În pubertate afetivitatea are un caracter vulcanic, debordant. Emotivitatea oscilează între extreme. Toată gama de stări afective este prezentă: anxietatea, teama, timiditatea. S-a constatat că în situaţii de stres individul manifestă intoleranţă, reacţionând recalcitrant.
Relaţiile cu familia sunt tensionate în timpul pubertăţii deoarece familia exercită cea mai veche şi mai perseverentă tutelă.
În interiorul grupului format din persoane de acelaşi sex, relaţiile sunt calde, tandre, puberul se simte în siguranţă.
Referitor la atitudinea faţă de sexul opus se manifestă o aparentă indiferenţă şi distanţare care ascunde o tatonare discretă a „adversarului”.
În adolescenţă viaţa afectivă se nuanţează. Emotivitatea devine mai exhilibrată. Pe fondul deschiderii faţă de bine şi frumos apar sentimentele superioare (intelectuale, estetice, morale).
În ceea ce priveşte raporturile cu familia, neînţelegerile se estompează şi armonia se restabileşte.
Faţă de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescenţa fiind cotată drept vârsta celor mai frenetice iubiri.
E. Personalitatea şi comportamentul
Pubertatea şi adolescenţa se caracterizează definitivarea şi stabilizarea structurilor de personaltitate, fenomen care se produce la 14-15 ani.
Dincolo de multitudinea transformărilor ce invadează întreaga personalitate a adolescentului, există trei dominante care dau culoare şi specificitate acestei vârste:
· cristalizarea conştiinţei de sine
· identitatea vocaţională
· debutul independenţei
Formarea personalităţii implică mai multe faţete: identificarea eului corporal, al eului spiritual şi al eului social.
Referitor la eul corporal, pentru a se familiariza cu noua sa entitate anatomică, dialogurile puberului cu oglinda sunt deosebit de frecvente, oscilând între satisfacţie şi critică virulentă. Preocupările individului pentru vestimentaţie şi aspect în general devin obsedante.
Cât priveşte formarea eului spiritual, aceasta se referă la capacitatea individului de a-şi evalua corect propria activitate, precum şi nivelul de cunoştinţe şi aptitudini pe care le posedă.
Eul social semnifică reputaţia socială a individului şi conştientizarea rolurilor pe care le împlineşte în prezent sau cele pe care le proiectează în viitor.
În această perioadă, adolescenţa, individul are capacitatea de a-şi defini aptitudinile.
Dobândirea independenţei constituie o dorinţă frecvent întâlnită la adolescenţi. Prin descoperirea fondului personal bogat de resurse, adolescentul se simte îndreptăţit, nu doar sa fructifice aceste resurse, cât, mai ales, să aspire la independenţă. Aceasta are trei planuri distincte: valoric, afectiv, material. Adolescenţa aduce doar o independenţă pe plan valoric, deaorece, în pofida atitudinilor frecvente de bravare, dependenţa sa materială şi afectivă faţă de propria familie rămâne activă încă un timp îndelungat.
În ceea ce priveşte independenţa valorică, în timpul adolescenţei individul îşi structurează această independenţă la capătul unei atitudini sadice de distrugere a tot ceea familia l-a învăţat în copilărie (principii, obiceiuri, reguli de politeţe).
Referitor la temperament putem aprecia că la 14-15 ani se expplicitează, fără echivoc, tipul temperamental căruia fiecare individ îi aparţine.
Comportamentul moral în aceată etapă se individualizează prin câteva particularităţi:
· normele morale se impun mai mult prin comportament decât prin limbaj
· la puber domină morala alb-negru, fără nuanţe intermediare
· neconcordanţa dintre normele morale pe plan teoretic şi practic generează nonconformism, nesiguranţă şi vinovăţie.
· este activă constituirea de acceptori morali ca responsabilitatea, cinstea, corectitudinea, bunătatea
· recunoaşterea abaterilor este defectuoasă la puber, în schimb în adolescenţă se măreşte sensibilitatea faţă de conduitele morale ale celor din jur
· adolescentul face eforturi să fie bun, corect, ordonat, dar se străduieşte şi să îi izoleze pe cei care nu corespund normelor sale morale sau ale profesorilor
· acum se manifestă şi simţul onoarei
